violeta

Am predat, am facilitat, am ţinut traininguri, am învăţat pe cineva ceva… sunt expresii diferite pentru diferite experienţe de predare-învăţare.

Elevi (mai mici sau mai mari), studenţi, adulţi din companii… toţi învaţă. Împreună creăm un mediu de învăţare.

Dar ce înseamnă asta?

Un mediu de învăţare, mai întâi de toate, presupune un climat deschis, plăcut şi de încredere. Posibilitatea de a-l creea/facilita diferă însă de la context la context: una este să “ţii cursuri” despre managementul organizaţiei şcolare directorilor şi inspectorilor şcolari în contextul descentralizării învăţământului  şi alta este să “facilitezi” un training pe leadership membrilor unei  organizaţii studenţeşti care îşi doresc dezvoltare personală. Oamenii sunt diferiţi. Contextele sunt foarte diferite.

Dar care este esenţa tuturor acestor experienţe însă?

Cred că răspunsul rămâne tot învăţarea… acele crâmpeie de idei (insights) care vin în urma unor interacţiuni de grup, a unor discursuri sau, de cele mai multe ori, în urma unor întrebări uşor retorice ale facilitatorului.

Cred că întrebările sunt cele mai puternice instrumente care nasc învăţare. Mai ales la adulţi, despre care se zice că nu prea mai învaţă după o anumită vârstă (ceea ce oricum o consider ca pe o părere eronată).

Învăţarea se naşte din interacţiune (uneori chiar a propriilor gânduri).

Pentru că îmi place să văd şi să cunosc.

M-am întors de câteva zile din Scoţia unde am participat la o vizită de studiu privind sistemul de învăţământ (şi calificările profesionale).

Gazdele noastre (Scottish Qualification Authority) au încercat să ne prezinte cât mai bine cum stă treaba cu calificările şi cu formarea profesorilor din preuniversitar la ei în ţară.

Mi-a plăcut foarte mult viziunea lor simplă şi clară de dezvoltare. Au cinci priorităţi şi, totodată, direcţii de acţiune. Printre ele se află, desigur, educaţia (Smarter Scotland).

Pentru ei, O ţară mai deşteaptă înseamnă să fomeze oameni care să fie: performanţi în învăţare (succesful learners), siguri în forţele proprii (confident individuals), cetăţeni responsabili (responsible citizens) şi contribuabili eficienţi (effective contributors).

Un lucru care mi-a mai plăcut la ei şi care s-a resimţit în cele peste nouă prezentări ţinute în patru zile de vizită a fost parteneriatul puternic şi sănătos între diverşii factori implicaţi în învăţământul preuniversitar (inspectori, guvern, autoritatea de calificări, universităţi, asociaţia profesională şi sindicatul profesorilor).

Un alt lucru foarte puternic promovat de ei, şi pe care l-am apreciat, este înclinaţia lor (aş zice chiar agresivă) spre învăţarea online sau, mai exact, către cea mixată (blended learning). Din ce ni s-a prezentat am înţeles că s-a investit foarte mult în asta. De exemplu, Guvernul a dat 57 de milioane de lire pe implementarea unei platforme (GLOW) care să fie folosită complementar şcolii de către toţi elevii, profesorii şi părinţii (asta la o populaţie de cam 5 milioane de locuitori).

Ce am mai observat în urma vizitei?… Că sunt mult mai naţionalişti decât noi şi că nu au obsesia europenizării aproape deloc… ca să nu mai amintesc de frustrarea pe care o manifestă faţă de cei din Anglia (descifrată din multele comparaţii cu ei în care Scoţia se dovedeşte a sta mai bine).

Concluzia mea e că ne lipsesc o viziune mai clară a ce şi cum vrem să fim ca ţară şi, cu riscul de a fi privită cu neîncredere, nişte sentimente mai pozitive faţă de originea noastră… mai exact, să respectăm faptul că suntem români şi să încercăm să iubim şi promovăm lucrurile care ne plac la noi… cu cât le scoatem mai rău în evidenţă pe cele rele, cu atât se accentuează. Şi odată cu ele şi sentimentul că nimic nu merge bine…

Eu cred că avem lucruri bune şi oameni buni şi în România.