violeta

M-am decis ca de azi să deschid o serie de articole numită
“Din mers”. Așa voi împărtăși gânduri scrise de pe telefon, din locurile pe unde mă poartă pașii.
…

Așteptând în Otopeni avionul spre Cluj, am reflectat la “Mașina” din noi…

Mă gândeam la clipul lui M. Wesch din 2007 cu același titlu și la toată mișcarea din jurul revoluției produse de tehnologie.

Conectivitatea umană, care a crescut exponențial, și cultivarea gustului de învățare și dezvoltare în comunități deschise, mi se pare că, de fapt, ne-au ajutat să ne redescoperim.

Natura noastră este cea socială, nu a mașinilor.
Noi controlam (înca) Mașina și dăm un sens evoluției civilizației umane.

Mașinile ne ajută, de fapt, să fim mai sociali și să ne exprimăm adevarata natură.

Mi-aduc aminte cu nostalgie cum mergeam prin ‘99-2000 la un Internet Cafe din Craiova “să vorbesc pe mIRc” și cum mă întorceam acasă cu colega mea de cameră din liceu și continuam conversația improvizând un chat de-virtualizat cu ajutorul unei agende… O adevărată dependență, cu sevrajul aferent!
Și, totuși, “socialul” din noi găsea soluții…

Reflectând la cei zece ani care au trecut, constat cum teama că Mașina ne alienează ca oameni (vezi revolta împotriva înlocuirii profesorului cu calculatorul) s-a transformat în teama că devenim prea conectați (vezi fenomenul Facebook).

Mă întreb ce fel de temeri vom avea peste alți 10 ani…?

Încercând să fac o sinteză de o pagină (!) a tot de am pus pe hârtia (electronică), după doi ani de studiat “învăţământul centrat pe Student”, am ajuns la un titlu sec:

“Centrarea pe Student”

Până acum am produs multă analiză şi sinteză despre: universităţi, învăţare, paradigme educaţionale, (aşa-zisa) comunitate academică şi cultura ei specifică – mai ales faţă de învăţare, mediul personal de învăţare al studenţilor, situaţia formării CDU (cadrelor didactice universitare) din România, modele complementare şi alternative de educaţie superioară…

Acum câteva zile, am primit un e-mail de la şcoala doctorală cum că pe 3 iulie trebuie să prezint o sinteză (rezumat  de maxim o pagină; lucrare in-extenso de maxim 7 pagini!) a “concluziilor parţiale”…

Wel, is not easy… mi-am zis… şi asta pentru că nu ştiu ce să pun mai întâi în atât de puţin text.

Azi am avut, din fericire, o mică Revelaţie… o să pun câte un pic din fiecare lucru învăţat… din clipurile TED, din discuţiile cu cei din CROS, din sutele de linkuri primite de la cei pe care îi urmăresc pe Twitter, din ce am aflat de la diverşi autori din toată lumea, care scriu cu pasiune despre învăţare şi universităţi (Jay Cross, Sir Ken Robinson, Jane Hart, Steve Wheeler, George Siemens, Etienne Wenger, Graham Attwell, Stephen Downes şi mulţi alţii).

Din toate astea mi-am dat seama că a învăţa se rezumă la cele mai elementare reguli ale vieţii:

• Învăţarea este organică (pentru că suntem fiinţe vii şi nu maşini produse industrial).
• În viaţă căutăm să fim fericiţi şi scopul educaţiei este de a ne face astfel.
• Suntem fiinţe sociale, deci învăţăm social.

Din fericire, societatea postmodernă – în care teoretic am intrat de două-trei decenii – priveşte educaţia în acest fel… mă întreb, însă, cât timp ne va mai lua ca să fim şi practic acolo… ?

De ceva timp conştientizez tot mai mult cât de important este timpul pentru reflecţie, pentru fiecare dintre noi.

Îmi dau seama tot mai bine că fiecare ar trebui să îşi aloce acest timp pentru el şi, dacă ar face-o, ar fi mai fericit. Poate aşa şi-ar da seama că ceea ce face, atunci când nu reflectează asupra sinelui, nu îl face, de fapt, fericit. Că timpul pentru care câştigă bani (mulţi sau puţini) nu îi mai lasă timp pentru a fi fericit.

Ştiu că pare paradoxal, dar este viaţa majorităţii dintre noi: muncim pentru banii care să ne aducă fericirea, iar banii ne mănâncă, de fapt, orice moment în care am putea fi fericiţi!

Există cazuri mai fericite, de oameni care se simt împliniţi atunci când “muncesc” şi care nu numesc “muncă” ceea ce fac, ci doar ca “ceea ce fac şi mă defineşte”.

Chiar şi pentru aceia, timpul pentru reflecţie este mai valoros decât orice timp investit în orice altă activitate.

Pentru că reflecţia îţi dă prilejul să te bucuri de viaţă.

Fie că te gândeşti la cum a evoluat viaţa ta de-a lungul ultimelor zile / luni  sau ultimilor ani, fie că te bucuri de o amintire frumoasă sau că îţi faci planuri de viitor, timpul acesta are puterea de a te face fericit.

Îţi poate lăsa pe faţă urme de zâmbet mulţumit sau urme de răzvrătire asupra propriei persoane, important este să îţi laşi răgazul de a-l simţi.

De două săptămâni exersez în a fi mai eficientă în comunicare, folosindu-mă de noul meu iPhone.

Prietenii m-au convins că aplicaţiile dezvoltate pentru acest telefon merită să îmi schimb reţeaua de telefonie mobilă chiar şi după mai bine de 10 ani de abonament.

Cel mai tare mă bucură că pot să citesc din  mers mesaje şi informaţii utile (de la e-mail, yammer.. la twitter şi bloguri sau filme scurte pe temele mele de interes). Astfel, în perioadele aglomerate nu mai rămân la fel de mult cu senzaţia că mă blochez în comunicarea cu ceilalţi prin aceste canale sau că se adună prea multă informaţie necitită.

Un alt lucru care mă mai bucură este că pot să îmi monitorizez mai bine activităţile sau alte resure. De exemplu, pentru a-mi evalua mai bine obiectivele anuale, am deschis în aplicaţia Notiţe câte o foaie pentru fiecare capitol de activităţi pe care le am (ASE, CROS, Doctorat etc.), în care notez orele şi sarcinile pentru care le aloc.

Deşi pot aceesa şi citi multe date din instrumentele de lucru şi comunicare pe care le folosesc, totuşi, există cazuri în care nu pot edita, cum ar fi în Google Calendar, Google Docs, Wordpress..

Asta am aflat din mers şi m-a cam supărat.. pe semne că odată intrat în lumea “iPhone can finger everything” nu mai poţi concepe că încă nu poate face chiar totul ca şi un computer normal.

Intrând mai adânc în acest subiect (cum îţi îmbunătăţeşte viaţa un smartphone) am aflat că există aşteptări tot mai ridicate de la acestea, cum ar fi, de exemplu, sistemul Android care facilitează mult mai bine aplicaţiile de Realitate Augumentată.

În final de gând, mă aştept ca anul 2010 să fie unul de creştere spectaculoasă în tehnologia comunicării şi mă bucur că am deschis fereastra spre această lume printr-un iPhone 3GS.

De câţiva ani buni încoace pe 31 decembrie obişnuiesc să îmi verific realizările din anul ce trece şi să îmi pun noi obiective pentru noul an.

De doi ani, lucrurile au devenit cu mult mai elaborate.

Dacă înainte aveam o listă cu aproximativ 5-6 realizări (un fel de obiective de tipul “să îmi iau permisul auto”, “să vizitez o ţară străină” sau “să îmi iau licenţa cu bine”) – obiective pe care le tăiam când erau realizate sau le reportam pe anul viitor dacă nu, acum fac evaluări lună cu lună ale anului, cu ieşiri (“outpust”) şi rezultate (“outcomes”), cu bune şi rele, cu lecţii învăţate.

După laborioasa evaluare încep să îmi setez noile obiective.

Anul acesta mi-am pus obiectivele urmărind o logică de la general la specific, setând, astfel, mai întâi 3 direcţii mari (eu le-am zis “Guidelines”), apoi o serie de obiective generale şi apoi cele specifice, grupate în principalele zone de activitate ale mele (de la doctorat sau responsabilităţile mele de preparator, la viaţa personală).

Tot travaliul acesta mi-a luat ceva timp, probabil undeva spre 25-30 de ore.

Am ajuns astfel la concluzia că va fi un an destul de previzibil pentru mine ca activităţi profesionale, destul de încărcat şi cu multe oportunităţi de dezvoltare în program, pe care îmi doresc să le valorific.

Mi-am setat ca “guideline” să fiu:

- mai fericită – “happier” (dacă mi se oferă ocazia de a face ceva nou să îmi decid implicarea şi în funcţie de răspunsul la întrebarea “mă va face mai fericită?”);

- mai sănătoasă – “heathlier” (… “mă va ajuta să am o viaţă mai sănătoasă?”) şi

- mai competentă (… “îmi va creşte în vreun fel competenţele?”).

Obiectivele generale au vizat, astfel, identitatea mea profesională, modul de viaţă sănătos, investiţiile mele în oameni şi modul în care comunic (în special canalele sociale de comunicare).

În final, consider ca a fost o experienţă de învăţare  pentru că astfel:

- am aflat mai multe despre mine şi modul în care funcţionez,

- am văzut unde a mers energia mea mai mult în 2009 şi

- unde îmi doresc să se canalizeze în 2010.

Pentru că îmi place să văd şi să cunosc.

M-am întors de câteva zile din Scoţia unde am participat la o vizită de studiu privind sistemul de învăţământ (şi calificările profesionale).

Gazdele noastre (Scottish Qualification Authority) au încercat să ne prezinte cât mai bine cum stă treaba cu calificările şi cu formarea profesorilor din preuniversitar la ei în ţară.

Mi-a plăcut foarte mult viziunea lor simplă şi clară de dezvoltare. Au cinci priorităţi şi, totodată, direcţii de acţiune. Printre ele se află, desigur, educaţia (Smarter Scotland).

Pentru ei, O ţară mai deşteaptă înseamnă să fomeze oameni care să fie: performanţi în învăţare (succesful learners), siguri în forţele proprii (confident individuals), cetăţeni responsabili (responsible citizens) şi contribuabili eficienţi (effective contributors).

Un lucru care mi-a mai plăcut la ei şi care s-a resimţit în cele peste nouă prezentări ţinute în patru zile de vizită a fost parteneriatul puternic şi sănătos între diverşii factori implicaţi în învăţământul preuniversitar (inspectori, guvern, autoritatea de calificări, universităţi, asociaţia profesională şi sindicatul profesorilor).

Un alt lucru foarte puternic promovat de ei, şi pe care l-am apreciat, este înclinaţia lor (aş zice chiar agresivă) spre învăţarea online sau, mai exact, către cea mixată (blended learning). Din ce ni s-a prezentat am înţeles că s-a investit foarte mult în asta. De exemplu, Guvernul a dat 57 de milioane de lire pe implementarea unei platforme (GLOW) care să fie folosită complementar şcolii de către toţi elevii, profesorii şi părinţii (asta la o populaţie de cam 5 milioane de locuitori).

Ce am mai observat în urma vizitei?… Că sunt mult mai naţionalişti decât noi şi că nu au obsesia europenizării aproape deloc… ca să nu mai amintesc de frustrarea pe care o manifestă faţă de cei din Anglia (descifrată din multele comparaţii cu ei în care Scoţia se dovedeşte a sta mai bine).

Concluzia mea e că ne lipsesc o viziune mai clară a ce şi cum vrem să fim ca ţară şi, cu riscul de a fi privită cu neîncredere, nişte sentimente mai pozitive faţă de originea noastră… mai exact, să respectăm faptul că suntem români şi să încercăm să iubim şi promovăm lucrurile care ne plac la noi… cu cât le scoatem mai rău în evidenţă pe cele rele, cu atât se accentuează. Şi odată cu ele şi sentimentul că nimic nu merge bine…

Eu cred că avem lucruri bune şi oameni buni şi în România.

Aici sunt ideile mele în mişcare. Vin, pleacă, se ciocnesc de comentarii şi apar altele noi.

De azi am început să comunic activ prin acest mediu.

Voi scrie de fiecare dată când am ceva de împărtăşit şi îmi doresc să stârnesc discuţii consistente despre:

- educaţie şi învăţare,

- organizaţii şi proiecte,

- oameni şi locuri.

Vă aştept în mediul meu să dezvoltăm idei.