Zeul Ianus
Încă o balanţă între ani, încă un prilej de a privi în spate – pentru a măsura şi aprecia ce ai făcut şi ce nu, dar şi pentru a privi înainte, cu speranţe noi, vise şi obiective.
Am făcut revelionul la Sibiu, alături de (o parte) din oamenii mei dragi, încercând multe experienţe (de la concert de muzică clasică la băut şampania de an nou pe pârtia de schi, de la vizitat oraşul cu ghid profesionist şi şod la cutreierat după Learning Center prin Mărginimea Sibiului…).
Dar momentul de care îmi amintesc acum şi mă face să privesc înainte este o clipă de reflecţie avută pe 1 ianuarie, la slujba de Anul Nou. Pe lângă faptul să slujba preoţilor sibieni mi-a plăcut mai tare decât altele, o poveste spusă acolo mi-a atras atenţia:
Se spune că împăratul roman Iulian (sec. IV d.C.) era îngrijorat de barbarismul multora dintre supuşi şi că se gândea cum să îi facă mai cumpătaţi şi mai înţelepţi. Aşa a venit cu ideea de a propune ca zeul Ianus (care era înfățișat cu două fețe opuse: una privea înainte, cealaltă, înapoi) să fie sărbătorit la 1 ianuarie, ca un prilej de a reflecta la relele pe care le-ai făcut în ultimele 12 luni ale anului şi a-ţi propune fapte bune pentru următoarele tot atâtea luni care or să vină…
Poată că morala creştin-ortodoxă nu e întotdeauna suficientă pentru omul liber al timpurilor în care trăim, însă cel puţin povestea asta mi-a plăcut, pentru că mi-a spus cum oamenii au instituit obiceiul de reflecţie la cumpăna dintre ani, cu cel puţin 17 secole în urmă… 
Prin urmare, de la 2012 vreau să învăţ – să îmi depăşesc limite (ex. să conduc cu maşina prin Bucureşti :p), să mă adâncesc mai tare în lucrurile în care cred, îmi plac şi le fac de ceva vreme (ex. cercetarea în educaţie şi construirea Universităţii Alternative), să descopăr noi căi de a fi mai bună (de la auto-disciplină, la abilităţi de a construi relaţii sănătoase)… Simt că astea m-ar face să fac lucruri mai bune decât în 2011
Voi ce vreţi să învăţaţi în 2012?
3 ani în 2 ore
Ieri mi- am prezentat public teza de doctorat.
Titlul e unul mai lung – Paradigma învățământului centrat pe student. Abordarea etnografică a unei comunități profesionale.
Pe scurt, ideea pe care o transmite e despre schimbarea în educație și despre cum CROS a încercat să facă ceva pentru asta (și încă încearcă).
Am plecat de la premisa că orice schimbare a unui sistem depinde de contextul cultural al actorilor vizați de acea schimbare. Și când scriu asta îmi amintesc de ce discutam cu Traian și cu Vlady prin 2007 – decât să ne mai luptăm cu sistemul, mai bine facem unul paralel. Și am făcut-o. Alături de tot mai mulți oameni care simt și gândesc ca noi, Universitatea Alternativă (sau Universitatea Studenților, cum o mai numeam prin 2006-2007), prinde un contur tot mai frumos.
La susținerea de ieri am avut o reală dezbatere cu referenții din comisia tezei. Au fost păreri susținute cu mult spirit critic și idei care m-au inspirat. Îmi amintesc, de exemplu, de afirmația unuia dintre profesori - “au existat multe alternative frumoase în istoria învățământului universal și până la urmă sistemul tradițional le-a asimilat și le-a transformat în altceva decât fuseseră create”. Pe semne, e bine să ne ferim de parteneriate cu universitățile Un alt exemplu a fost remarca domnului Miroiu cu privire la una dintre lucrările de referință ale modelului educațional UA – The Element, a lui Sir Ken Robinson, care l-a făcut să o citească pentru a verifica dacă merită atenția acordată… Sau a mai fost domnul Korka, care a susținut că e bine să ne păstrăm ambiția pentru că nu va fi ușor să convingem autoritățile să recunoască modelul nostru alternativ. Între toate acestea, profesorul meu coordonator a încercat să povestească cum m-a “suportat” în cei trei ani, încercând să țină pasul cu ideile mele “îndrăznețe” (și ca să nu uit, pentru unele din ele trebuie să îi mulțumesc și doamnei Stănciulescu 
.
Deși am jucat rolul obiectiv și neutru al cercetătorului, nu mi-a fost foarte ușor să mă disociez de rolul de suporter al modelului. Alături mi-au fost atât prietenii dragi din CROS, cât și colegii de la ASE. O surpriză plăcută a fost Roxana de la ITOL, căreia vreau să îi mulțumesc pentru o busolă foarte drăguță
Trăgând o linie în urma acestei experiențe, pot zice că am învățat câteva lucruri (de la cercetare la cunoașterea învățământului superior) și, cel mai important poate pentru mine, am deschis o cale de a discuta la alt nivel despre modelul educațional CROS.
Paradigma invatamantului centrat pe student_Caragea_Serbu_REZUMAT*
*) Rezultatele sunt expuse începând cu pagina 18.
Cros Camp – o revoluție în fiecare august, la Plaiul Foii
M-am întors din Camp.
De trei zile caut senzațiile de aer de munte, priveliștea uimitoare și binele petrecut împreună, zi de zi, cu mulți oameni frumoși.
Acum, ele au rămas doar în sufletul meu și în amintiri.
În fiecare zi-atitudine și în celelalte zile petrecute acolo am simțit revoluția mocnind: de la oameni care mi-au spus că ce vor face după Camp va fi total diferit de ceea ce ar fi făcut dacă nu ar fi venit aici, la entuziasmul multora că facem o altfel de universitate împreună și până la propria-mi revoluție…
Unul dintre obiectivele Campului era să fie un sfârșit și un început, în același timp. Cred că, în final, a fost/este pur și simplu o “trecere”… o trecere prin poarta pe care fiecare și-a construit-o aici, singur ori împreună cu ceilalți.
Așa cum Dragoș ne vorbea de o poartă magică spre Țara învățării, Silvia de sticluţa magică cu care a plecat spre Bucureşti, Tedy despre cum savurezi o viaţă frumoasă, iar Gabi despre transformare, aşa închei spunând că la Plaiul Foii am respirat aer curat și le mulțumesc tuturor celor cu care l-am respirat împreună!
Educaţia nu este un lucru…
.. pe care Cineva ţi-l face ţie!
Iar asta îmi aminteşte de anecdota lui Cineva..
“... Situaţia era foarte gravă. Lucrurile se înrăutăţeau de la minut la minut. Lumea era tot mai îngrozită de ce se întâmpla în jur şi toţi erau agitaţi. Tot mai multe voci se ridicau spunând… <<Cineva să facă ceva! Ajutor!!! Cineva să facă ceva!>>
Brusc…., mi-am dat seama că sunt Cineva! şi am sărit să opresc pericolul.”
Aşa începe ultima producţie video CROS care explică fundamentul modelului educaţional pe care îl construim – AUTONOMIA în învăţare.
Învăț de la prieteni…
… să am o viață mai frumoasă.
Prin urmare, m-am gândit că le scriu lor acest prim articol (după schimbarea la față a site-ului):
Dragi prieteni,
Vă mulțumesc pentru…
- veselie,
- energie,
- încredere,
- înțelepciune,
- ambiție,
- căldură,
- curaj și
- inspirație.
P.S.: Mai sunt prieteni cărora vreau să le mulțumesc, dar aștept un link către care să le direcționez mesajul
Re-branding :)
Site-ul meu trece printr-un proces de redefinire a imaginii.
Prin urmare, în următoarele zile nu va arăta tocmai plăcut ochiului.
Mulţumesc de pe acum anticipat pentru sugestiile de îmbunătăţire!
V.
“Student-Centered Learning / Education” and the Students of Pedagogy
The first title that came into my mind for this post was “When you go back in time…”. This is because that is what I thought when my PhD coordinator proposed me to teach a two hours course about “Student-Centered Learning” to students of Pedagogy.
Because I graduated the same college (Psychology and Educational Sciences Faculty at University of Bucharest) as the students I had to teach to, I felt quite provoked by this request, although there are almost three years I’m teaching pedagogy to students of Economics.
The challenge was even greater due to the course subject - “Student-Centered Learning” or “moving the focus from Teaching to Learning”…
Well, when I designed my “course” I thought it should be more “Student-Centered” as possible. So, I reflected about the experience design… and I choose a Prezi presentation format to help me with it.
I put in the presentation the information I considered essential for a student to understand what does it means “Student-Centered Learning and Education”. The resulting material is public and can be consulted (zooming in and out and dragging the content; for now, only in Romanian).
I got to the college campus and entered into the classroom – it was a big amphitheater with 6 students waiting for my coordinator… (the usual number of the class was approx. 40). I questioned if they know if their colleagues are coming to join the course ant they said the course usually starts 20-30 minutes later… Well, I was very enthusiastic about the subject I’m teaching, but then I felt a little bit demotivated… I remembered that when I was just like them (a third year BA student of Pedagogy) I heard about an optional course of Higher Education Pedagogy and was very happy I can opt for it, but very disappointed in the next year when the faculty told my the idea failed due to lack of professors who can teach this course… 
But, I instantly remembered the “theory”… I have to better understand students interests in order to facilitate a “student-centered” learning! I started a conversation with the 6 students about their motivation for graduating a Pedagogy college and found that there are few that are already involved in the training field and others that are interested in teaching… In the next 15 minutes we came to 25 students attended.
I gave each student a small sheet of paper where to fill in their questions or interests on our course subject. I collected few of them and made a synthesis on the whiteboard. On this basis we build the presentation structure. We therefore talked about “Why we have to put the Student into the center of the educational processes“, “What are the learning theories that confirm this need“, “How is this possible for an Higher Education institution or national system“, “If there is a model for this“, “Are there any practices – good or best ones, at global or national level” etc. They made my presentation pretty well! Though I didn’t presented all the content I had prepared, I was glad we had a Conversation and not just a course.
I also mentioned the learning model developed by CROS and its communities of practice (that can be somehow compared to a form of college) and the students feedback received in the end gave me courage: “There are Student-Centered institutions also in Romania”
Despite the few good energy moments, in the end, analyzing the whole experience, I was kind of upset because the group energy flow was very low during this conversation and just few of the students were involved in it. I thought that maybe the other students are victims of the actual Higher Education system… or not? Maybe I didn’t managed to develop an active learning environment for them…?
The course finished and I packed my things to go… Two or three students came to me to put some extra questions… (In the end of the course I had guided them to write on the same sheet of paper the things they mostly appreciated and, also, an e-mail address form those interested to keep in touch about this subject.) I was glad the same interested students from the beginning wanted to keep the conversation going (via e-mail or asking me after the course finished).
On my way to students of Economics (that I realized I like the most – maybe because they chose the Pedagogy module in parallel with their Economics studies), I read the feedback received from students of Pedagogy… I was positively surprised! They really appreciated a lot the new information I presented… There were many mentions of the AlternativeUniversities I presented as Student-Centered ones. And also one mention that made me smile: “I finally understood how it works with the three theories of learning” 
Maybe not all of them were interested in the subject, but many of them took something from this experience. So, in the end, I wonder: Is it good or bad that as a student you attend courses that are not interest you but you can take something from there?
1 Octombrie – se numără bobocii?
Azi, umblând prin Piaţa Romană, m-am simţit asaltată de studenţi (probabil cam toţi în anul I la ASE). Mulţi, curioşi, distraţi… Asta se vedea şi asta m-a făcut să reflectez la ce este în mintea şi în sufletul lor în această zi: prima zi de facultate, prima zi de studenţie.
Probabil multe aşteptări şi nerăbdarea de a cunoaşte, de a experimenta, de a descoperi: câte puţin din fiecare gust al studenţiei: colegi, profi, cursuri şi seminarii, sesiuni şi restanţe, voluntariat (de ce nu?) sau poate un job (“cu orice preţ”)…
Mă gândeam cum a fost pentru mine prima zi de facultate…
Hm, îmi amintesc de urâtul sediu de pe atunci (provizoriu şi de compromis) al facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Era 1 octombrie 2002, o zi de marţi, înnorată (nu mai sunt sigură, dar aşa cred că am înregistrat-o), în amfiteatrul G100 (parterul clădirii Leu-Electronică). Ţin minte că am ratat primele 10-15 minute din speech-ul de deschidere (încă nu stăpâneam mersul mijloacelor de transport RATB :p). Când am intrat în sală am dat de domnul profesor Emil Păun (şeful catedrei de Pedagogie de pe atunci) care vorbea despre posibilităţile de carieră pe care această specializare ni le poate oferi. Din toate cele enumerate una mi-a atras mie atenţia în mod deosebit: Politicile Educaţionale (pe semne că suna măreţ şi bătea spre a ceva cu care poţi shimba educaţia şi toată lumea odată cu ea).
Dezamăgirea a fost mare, destul de mare. Terminând un liceu pedagogic (de cinci ani!), abia aşteptam să încep ceva nou în care să fac ceva concret, să aplic, să dezvolt, să cercetez, să devin cineva important care face lucruri mari în lumea largă.
Îmi amintesc cum stăteam în anul I, primul semestru, să aştept unii profi care “chiuleau” şi cum nu plecam până nu se terminau cele două ore alocate cursului, timp în care citeam din cărţile de psiho împrumutate de la bibliotecă…
Aţi zice că eram tocilară sau exagerată… ei, bine, nu m-a ţinut mult! Am realizat că trebuia să fac ceva, pentru că aşteptând nu o să se schimbe mare lucru. Şi am făcut: am început să îmi caut un job.
Tot luând eu ziarele cu anunţuri de angajare la rând şi (mai timid pe atunci) site-urile de joburi am ajuns să particip şi la câteva interviuri de recrutare (destul de triste experienţe, de altfel, având în vedere joburile care se ofereau unui student de anul I din provincie, fără gram de experienţă.. pardon! aveam o lună ca învăţătoare la clasa a IV-a în Balasan).
Culmea e că am ajuns să fiu recrutată “de pe stradă”. Sună dubios, ştiu. Şi mie mi s-a părut atunci când o tipă, care mă tot fixase cu privirea în 226, mi-a întins pe fugă, înainte de a coborî din autobuz, o carte de vizită pe care scria “Allianz-Ţiriac” şi mi-a zis “Sună la numărul ăsta. E pentru un job.”
Experienţa primului job în Bucureşti a fost una bună pentru mine (privind-o cu ochii de acum). Am avut parte de primul training (două săptămâni foarte intense la Predeal, program nemţesc), mi-am depăşit bariere de comunicare cu persoane de vârstă şi statut diferite, am lucrat într-o echipă de vânzări, am învăţat afacereza..
Dar nu era suficient pentru experienţa de student. Simţeam că îmi lipseşte ceva… un grup de prieteni cu aceeaşi vârstă şi precupări ca mine (de studiu, stil de viaţă etc.).
Norocul a fost ca în iarna primului meu an de facultate să dau de un afiş, scris cu litere mărunte de pix şi postat lângă avizierul de la etajul 5 al sinistrului sediu mai sus amintit. Pe afiş scria “Vrei să faci parte dintr-o echipă tânără şi ambiţioasă (…)?, sună la numărul (…).” Tacticos, mi-am scos agenda bleumarin de “consultant financiar” şi mi-am notat numărul şi numele de pe “afiş”. Am sunat a doua zi şi am stabilit o întâlnire la Mc-ul din Piaţa Romană (incredibil câte se leagă de acest loc .
De atunci lucrurile s-au transformat foarte tare şi s-au completat foarte frumos în experienţa mea de student: mi-am făcut prieteni, am avut gaşcă, am “investit în tine-ri“, am plecat prin ţară, am inventat şi făcut proiecte, am reprezentat o asociaţie…
Uite că acum îmi dau şi eu seama că mi-e drag să îmi amintesc de studenţie
Vă doresc un an universitar savuros, cu multe experienţe de învăţare diverse!
P.S.: Aştept şi alte poveşti de “prima zi..” la reply
Starting with #PLENK2010
I will write this post in English due to course consideration.
Few weeks ago I found about the Personal Learning Environments, Networks and Knowledge (#PLENK2010) massive online open course initiative and I was very thrill to sign in especially convinced by the names of initiators (George Siemens, Stephen Downes or Dave Cormier).
The course just started and I’ve decided to take this opportunity in order to improve my knowledge and skills about this subject but more on that will be about at least these practical objectives:
- enjoy my first online course (especially connectivist) experience AND
- learn how to better stimulate my students’ learning environments regarding the Pedagogy seminars I coordinate at the Bucharest Academy of Economic Studies.
And, as a hidden agenda… to blog more (or to blog .
The Machine is Us
M-am decis ca de azi să deschid o serie de articole numită
“Din mers”. Așa voi împărtăși gânduri scrise de pe telefon, din locurile pe unde mă poartă pașii.
…
Așteptând în Otopeni avionul spre Cluj, am reflectat la “Mașina” din noi…
Mă gândeam la clipul lui M. Wesch din 2007 cu același titlu și la toată mișcarea din jurul revoluției produse de tehnologie.
Conectivitatea umană, care a crescut exponențial, și cultivarea gustului de învățare și dezvoltare în comunități deschise, mi se pare că, de fapt, ne-au ajutat să ne redescoperim.
Natura noastră este cea socială, nu a mașinilor.
Noi controlam (înca) Mașina și dăm un sens evoluției civilizației umane.
Mașinile ne ajută, de fapt, să fim mai sociali și să ne exprimăm adevarata natură.
Mi-aduc aminte cu nostalgie cum mergeam prin ’99-2000 la un Internet Cafe din Craiova “să vorbesc pe mIRc” și cum mă întorceam acasă cu colega mea de cameră din liceu și continuam conversația improvizând un chat de-virtualizat cu ajutorul unei agende… O adevărată dependență, cu sevrajul aferent!
Și, totuși, “socialul” din noi găsea soluții…
Reflectând la cei zece ani care au trecut, constat cum teama că Mașina ne alienează ca oameni (vezi revolta împotriva înlocuirii profesorului cu calculatorul) s-a transformat în teama că devenim prea conectați (vezi fenomenul Facebook).
Mă întreb ce fel de temeri vom avea peste alți 10 ani…?
Vizite
4Unique
VisitorsPowered By
Eu sunt…
fac parte din…
